Descriere
Era student la medicină, avea un viitor promițător și o iubită care-i jura că l-ar urma oriunde. Până într-o noapte, când ea fură o mașină, a unui procuror, provoacă un accident cu patru morți și fuge.
Îl imploră să ia vina asupra lui, cu promisiunea că-l va scoate de la închisoare într-o săptămână. Dar trec o mie...
Unele greșeli nu se uită, iar unele iubiri nu se iartă.
V-ați întrebat vreodată cât de repede trece un minut de fericire? Dar un minut de deznădejde abisală? Din punct de vedere cronologic sunt la fel, din punct de vedere sufletesc, nici măcar nu le putem compara. Dar o mie de săptămâni oare cât înseamnă, atunci când totul se prăbușește în jurul tău, când rămâi singur și copleșit de disperare? El, Luca Adam, trăiește pe viu acest coșmar. Dar cum nu putem aprecia lumina în absența întunericului, destinul lui, după o mie de săptămâni și patru ani, este zguduit de apariția ei, Dana Florea, tânăra pe care cei apropiați o numeau Althea, nume care nu întâmplător înseamnă vindecătoare în limba greacă. Pornind de la o întâmplare reală, scriitoarea Nina Marcu reușește, cu condeiul ei fermecat, să ne facă părtași la o felie de viață așa cum este ea: dură, reală, tristă, dar plină de speranță și de frumos. O mie de săptămâni este romanul pe care trebuie să îl citești, pentru că, datorită lui, o să ajungi să prețuiești clipa prezentă…
Dana Florea (căs.Petraru)
Într-o gară amărâtă, un tren grăbit se pregătește să plece, iar o tânără ziaristă se străduiește să-l prindă. Însă, desculță și cu sandalele în mână, nu reușește să urce la timp. Așa începe o întâlnire neașteptată cu un bătrân veteran de război, întors acasă după 58 de ani, care ezită, neliniștit, între a pleca spre oraș cu trenul sau a rămâne în locul acela.
Ceea ce părea a fi doar o simplă conversație, într-o gară pustie, se transformă într-o poveste captivantă despre dragoste, sacrificiu și pierdere. Uneori, destinul nu se scrie doar în cărți, ci și în momentele neprevăzute, când trecutul și prezentul se întâlnesc într-un loc la fel de uitat ca și amintirile bătrânului. El doar ce-și amintise cine este, de unde vine, care îi e familia. Căci, până acum, doar câteva imagini vag conturate și versurile de la veșnica pomenire îi bântuiau gândurile.
Nu întâmplarea a făcut ca ziarista și veteranul să se întâlnească, ci povestea care merita să fie spusă, fără teamă, dar cu respect pentru trecutul crunt.
