Descriere
Ceața albastră
Într-o lume utopică, orionii, extratereștrii sosiți pe Terra din Constelația Orion, veghează la menținerea păcii. Fiecare ființă conlucrează în regimul politic numit universalism, unde oamenii sunt monitorizați în permanență prin intermediul unui cip implantat.
Însă, în această lume perfectă, medicul David Iacob are un secret. Își duce existența supus regulilor, până într-o zi, când viața lui se schimbă. Rebela Maya îl răpește pentru a o salva pe mama ei.
Cartea are ca punct de plecare un fenomen paranormal care se petrece undeva în munții Buzăului și o serie de mituri legate de tunelele existente în această zonă.
O lucrare cu influențe S.F. care te va ține în suspans până la ultima pagină.
Pierdut geniu
Mark nu e un tânăr obișnuit, ci un geniu. Chiar dacă are tulburări din spectrul autist, e înzestrat cu o inteligență sclipitoare. Singura persoană care-l înțelege este prietena sa, Ariana.
O călătorie cu trenul se dovedește a fi mai mult decât o aventură pentru cei doi amici, atunci când un necunoscut înarmat apare de nicăieri.
Din acel moment, viața lor se modifică la o sută optzeci de grade.
Mark dispare fără urmă.
Ariana încearcă să dezlege misterul dispariției lui, dar se trezește mereu pusă în situații limită, care amenință să o țină departe de adevăr pentru totdeauna.
Un roman dedicat publicului Young Adult plin de adrenalină și suspans.
Detalii produs
Categorie