Trăim într-o lume plină de povești. Îmi plac poveștile; să le citesc, să le ascult, să le spun la rândul meu. Simt că am o natură duală – nu, nu am dublă personalitate! – și anume, jumătate din creierul meu este dedicat acestui inginer precis în tot ceea ce face, iar celaltă jumătate aparține unui visător. Adică visez lumi fantastice nu doar noaptea, ci și ziua.

Uneori acele lumi sunt mari, cât o galaxie care este cuprinsă în mintea unei adolescente deosebite precum cea din ”În mintea mea încape o galaxie”. Alteori se reduc la spațiile din jurul meu, la oamenii de toate zilele care se perindă prin fața ochilor mei punând un spectacol, uneori fantastic, alteori grotesc precum personajele din povestirile din volumul ”Loteria vieții – povești din pandemie”.  Mai am și alte povești care vor să ajungă pe hârtie. Fie și ea una electronică. Ce ziceți de povestea unei femei asasin platit care ajunge să se îndrăgostească de ținta ei? O poveste care poate s-a mai spus, dar fiecare povestitor poate avea versiunea lui...