Felicia Mihaela Rusu- născută în 1979 într-un orășel la poalele Muntilor Măcinului, am absolvit Liceul Pedagogic Tulcea (1999), facultatea de Geografie-Universitatea București (2009), Master Management educațional-Universitatea Ovidius din Constanța (2019). Având dublă specializare (învățător și educator) am lucrat cu copiii de la 3 la 11-12 ani, timp de mai bine de douăzeci de ani.  Am dezvoltat  și participat la numeroase proiecte și programe  pentru a aduce o stare de bine în sala de clasă, făcându-mi numeroase update-uri, în funcție de nevoilor copiilor. Am luat în schimb de la ei bucuria de a fi copil, pe care am transpus-o în povești. Îmi place să scriu, să desenez și să pictez. Sunt o fire optimistă, îmi place să văd viața în culori. Iubesc cafeaua, muzica și cărțile, cărora mă abandonez de câte ori am ocazia.